să ierți, iubito, iarna pe-a ta cale
de-nfige-n tine-a gerului junghere
sub soarele cu razele stinghere,
ci reci căzând pe trupul tău, agale.

de frig flămând, de sobele hinghere
e plin tărâmul umbrelor egale
și mulți se-ntrec în mucegai de jale
copiii doar duc râset prin unghere.

eu simt strănutu-mbrățișând o nară
și na! că vifor de acolo iese...
tu vii și te aștept pe viu în gară
și timpul sfertul academic țese...
incendiu pun în capăt de țigară,
nu e nimic pe lume pe-nțelese...