Pajiște deasupra Zidului Berlinului,
iată arhitectura pe care o propuneai
oilor tale și urmările ei,
miracole pâlpâind a păr șaten-deschis
cu nuanțe roșiatice,
așteptându-și rândul la ritualul lunar,
anual sau decenal pentru
împrospătarea turmei universale,
metamorfoză a câinilor născuți
în frac sau cenușă în cetățeni ai Republicii
Democrate Germane.

Un stat ideal, o planetă recunoscută
peste tot, un talmeș-balbeș care
umilește tot ce se află în afară,
spunând lucrurilor pe nume doar atunci
când se pune otrava în potirele ce
zac îndesate, sub aparența unor cătușe
sau palme peste ochi, în locul unde ar
trebui ars pe rug un Hitler sau Primo
de Rivera, asumându-și tăcuți o
dreptate și mai tăcută a învingătorului
care se poate sinucide mâine.

Ciobane, vin Sărbătorile și planul
pe cinci ani a fost tradus deja în
toate limbile celor cu tată și mamă,
așa că lasă-ne să ne împărtășim din
miasmele propriilor tale ștampile,
acum că ai găsit în sfârșit formula prin
care zero devine automat, fără regrete
asumate de popor, o victorie sărbătorită
până și de papuașul care crede că Iisus
e doar o literă dintr-un alfabet
oarecare.

Lasă-ne să ne plimbăm pe zid,
mângâind pe căpușor mielușeii
ieșiti din truda depusă la
Marele Zid Chinezesc,
îmbătrânind și scriindu-și numele
doar din ordinul gloriei,
atât de comună celor ce se
învrednicesc doar cu parastesele
și manifestațiile conduse de lupi.

Nu-i lăsa să ne coboare în nicio
parte a zidului, fantome au apărut
peste tot, ci dă-ne aripi și fă-ne găini,
căci a devenit o rușine să te crezi
egal celor care îndrăznesc să imite
rachetele, altminteri niște gâște mai
mari, în zborul lor spre acapararea
șanselor pentru cei care aveau
măcar habar de existența ta acum
vreun un secol.
Ciobane, vine Crăciunul, dă-ne măcar
o aripă, căci a nu-ți putea semna
opera e o mare povară!