Mă voi răbda, sunt neînțeles ca vinul
Prins în ulciorul trecător de lut,
Mă ceartă dimineața când trag chiulul,
De parcă-aș fi esență în absolut.

Pândește-abisul, ca un dop de plută,
Un vis încă neștiutor să plângă,
Când setea lui, de gura mea, crescută,
Nu vrea pământul să-l atingă.

Aștept un câmp de sete să coboare
În noaptea asta cu miros de lut,
Să îmi cuprindă marea mea ninsoare,
O vară magică venită din trecut.

Pământul tremură ca acele pendulei,
Când timpul nesătul se-adapă,
Doar eu îndrăgostit de miezul zilei
Sărut ca vinul, gura ta de apă.