A venit o zi când era să mă nasc
și chiar m-am născut;
n-am putut lepăda celulele și n-am putut nici măcar
să ratez de unul singur.

De multe ori,
era cât pe ce să mor, dar n-am fost lăsat,
întocmai ca un pește prins în undiță,
apoi eliberat din mila pescarului.

Am crescut și eu aici, cu voi,
între între și între,
m-ați crescut și voi, cu voi,
între nicicum și niciunde.

Acum,
pe un câmp cu pustietăți înzăpezite,
privesc capătul, dar nu înțeleg ce e.

Peste deal trec umbre,
nu mai trece nimeni peste câmpie,
pe sub vale trec vulturi-vulturi.

Eu mă sprijin în limbă,
în palme țin inimi
și nu mai știu care a cui este.