legăn cu popa coliva
și nu pot să plâng
în bocanci picioarele-mi ard
ca tămâia-n cățuie
și nu știu pe unde
atâta frig suie
spre inimă
cu glas de tenor
îți cântă popa ceva de iertare

albă ca tăcerea ta e zăpada
din ea doar o panglică nu-i acoperită
desprinsă de vânt a rămas
agățată de minusculul gard
"ADIO DOAR PÂNÃ LA REVEDERE"

părintele întrupează
pe tăcerea ta albă
un simulacru de cruce
cu roșul apaos
"dumnezeu să o ierte"
...........................

în tot țintirimul
deasupra doar eu
mut
și-un țipăt răgușit a unui cocoș
dintr-o curte...