era o țară frumoasă și tare era bine/ era aerul sfînt și limpede de respirat peste rîuri și ierburi din creștet pînă în vale / încît vedeam clar toate silabele noastre pe buzele voastre

mamă și tată cît de frumos colorată e harta mea/ oare așa este lumea

nimeni nu mă auzea în timp ce tremuram fericită cu palma mea de om/ călătoare peste palma voastră de pămînt/ mamă și tată

cum pot eu plînge sau zîmbi cînd sînt încă un copil/ ochii mei nu sînt genune scîncetul meu nu este vioară / și sînt foarte mulți bătrîni lîngă sufletul meu ca o nuielușă de alun

mă țin cu toții ca pe-un coș plin cu pîine în brațele femeii rumene de soare cu priviri de ape

atîtea ape trecute și viitoare

crești copilul meu de ce crești mă întrebau /de ce viața este mereu greu de purtat mai departe/ tot ce îmi spuneți voi/ tot ce am învățat de la voi sînt mereu întrebări/ mamă și tată/ de aceea este așa

creșteam mîndră de noi toți/ respiram prin iarba de dincolo de locul unde fug amintirile/ respiram la poala mărului și părului cu rădăcini drepte/ trupul meu se așeza pe pămînt într-o rînă/ inelele de creștere din oase și din pomi începeau să se întărească/ și noi începeam să ne pierdem unul de altul

tată și mamă