agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-01-30 | |
În Valea Jiului, supranumită Jalea Viului, zilele treceau ca vagoanele unui tren de marfă, la deal. Toate zilele semănau între ele iar Mihai se străduia să nu cadă în „mrejele„ acestei mocirle în care era aproape imposibil să te sustragi reducerii ființei umane la condiția de animal vorbitor.
Trecuse ziua de naștere a fetei, fără prea mare bucurie, și primăvara își intra în drepturi. Aprilie, ca un copil ghiduș, își făcea simțită prezența la fiecare pas. Mihai abia aștepta să-și poată lua o parte din concediul de odihnă. Urma să fie liber două zile și a planificat o ieșire cu fata la Valea de Pești. Data de 26 aprilie avea să rămână în memoria lui și a celorlalți ca o mare nenorocire. A fost o zi călduroasă iar Mihai luase mâncare la pachet și în timp ce el prindea pește fata zburda prin iarba unei poienițe culegând flori. -Tati, pot să te fac pe tine Ileana Cosânzeana? Mihai s-a întors surprins și a văzut fetița cu o coroniță împletită încercând să i-o pună pe cap. -Ai părul prea mic așa că nu pot să-ți împletesc flori în cosițe. Ia să-ți lași părul mare! Ziua s-a încheiat plăcut iar pe seară, după ce au ajuns acasă, Mihai a fost chemat la cazarmă. Dezastrul petrecut la Cernobâl a bulversat o țară întreagă. Au fost distribuite pastile cu iod populației dar și militarilor. S-a recomndat copiilor să stea mai puțin timp în aer liber. Venise și luna iunie și Mihai urmărea la televizorul din clubul unității meciurile iar în restul timpului liber pescuia în Jiu, citea și se plimba cu fata. Mihai primise răspuns la raportul prin care solicita avansare la gradul de căpitan, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de regulamentele militare. La una dintre revistele de front, comandantul i-a înmânat răspunsul scris la raport, răspuns în care se menționa: „ avansarea la gradul următor nu se poate aproba întrucât ultimele două notări de serviciu nu există în dosarul de cadre „. Vocea colonelului, pițigăiată și ridicată i se adresa: -Tovarășe locotenent major, credeți că avansările se fac așa, după cum vrea fiecare? Pe lângă faptul că se fac o singură dată pe an , mai sunt și niște rigori. Am luat legătura cu eșaloanele superioare și mi s-a recomandat să îndeplinim condițiile legale. Mihai a luat legătura cu Centrala metaloglobus și a solicitat notările de serviciu pe ultimii doi ani, având în vedere că îndeplinise și funcția de Comandant de companie la Gărzile Patriotice. Notările de serviciu le-a prezentat comandantului și acesta i-a răspuns cu aceleași cuvinte privitoare la eșaloanele superioare. „Deci cei care au fost vizați de hoția aia de la Mihai Bravu încă se țin de capul meu. Așa cum l-au presat pe doctorul Leașcu apoi pe medicii care mi-au falsificat fișele medicale, așa cum m-au șantajat să-mi retrag plângerea penală împotriva ministrului... Poate că voi reuși să închei și stagiul de doi ani la mină și voi redeveni un ofițer care să beneficieze de toate drepturile lui, așa cum eu îmi îndeplinesc toate obligațiile de serviciu. „ La raportul privitor la schimbarea încadrării și trecerea pe funcția rămasă liberă la birul de intendență, comandantul i-a răspuns că se așteaptă rezoluția comandamentului serviciilor armatei. Venise luna august și, surprinzător, i se aprobase efectuarea a două săptămâni din concediul de odihnă. Mihai a făcut raport că dorește să meargă în Delta Dunării și a menționat localitatea Maliuc, și ca loc de campare Lacul Fortuna. Au ajuns la București și Floricica l-a întrebat dacă nu o ia și pe Teodora cu ei. Mihai a zâmbit unui gând. Mihai a telefonat iar ea i-a invitat să stea la ei până pleacă. După ce au ajuns Mihai a rămas plăcut surprins cunoscând-o și pe Mona, fiica Teodorei. Și-a amintit cum o văzuse, cu mulți ani în urmă, în cărucior. A doua zi urma să meargă la gară și să cumpere bilete. Teodora pregătise masa, aproape festiv. Bunătățile aduse de Mihai se aflau la loc de frunte, alături de vin și sucuri. Ca la un semn amândouă fetele s-au adresat părinților propunând o călătorie în patru la Maliuc. Teodora a refuzat categoric. -Voi credeți că-mi dă mie concediu de odihnă când vreau eu? Eu lucrez la Tehnoimport, la noi este disciplină ca la armată. -Dar ai vorbit la tine la birou, a întrebat Mona. După îndelungi insistențe a acceptat măcar să încerce. A doua zi Mihai aștepta la Teodora acasă un telefon de la ea, cu un rezultat. Dorea din tot sufletul o atare acțiune. Poate că în subconștient spera o uniune, o asocierea, o nouă relație. Poate că acest fapt ar fi fost încă o ancoră în viața normală a unui om. Telefonul, atât de mult așteptat a sunat. -Mihai, să nu râzi dar mi s-a aprobat concediul începând de mâine. Mihai a luat copii și a plecat la cumpărături în vederea plecării. Un ruxac pentru Mona, doi saci de spate cu schelet metalic , pentru el și Teodora, un ruxăcel pentru Floricica, două ligheane de aluminiu, vase mai mari sau mai mici tot din aluminiu, ca să nu fie grele, patru saci de dormit, două pături noi și un cort de patru persoane, apoi au cumpărat multă pâine, ceapă, cartofi, fasole uscată , sare grunjoasă, unt, cacao, și conserve cu pateu de ficat. Ajunși acasă copiii intraseră în vrie dorind să facă bagajele. Mihai a temperat elanul lor și s-a apucat să taie pâiea în felii ca să o usuce în cuptor. După amiază a venit și Teodora alăturându-se veseliei generale. Mihai s-a așezat la masă și a făcut o listă amănunțită cu necesarul de alimente și materiale necesare pentru a trăi o săptămână într-un loc izolat de lume, în Delata Dunării. A doua zi toate bagajele erau pregătite. Mona, fiind un copil mai robust a cerut sacul de spate al mamei și , după ce sacul a fost plin, a atârnat de el ligheanele, oalele, cănile iar deasupra sacii de dormit și păturile rulate. Complet echipați arătau de parcă ar fi fost niște călători spe Polul Nord.. Trenul de Tulcea s-a târât abia -abia și dimineața au ajuns la destinație. Au mersm pe jos până în gara fluvială așteptâând vaporul pe care toată lumea îl numea „Pasagerul. „ Au cumpărat bilete și priveau tăcuți undele fluviului cum se scurgeau murdare pe sub pupa navei. Pasagerii încărcați de bagaje se înghesuiau pe chei. S-au așezat în partea din față a navei și, după ce au fost încărcate și mărfuri și alimente ambalate în lăzi mari, au simțit o vibrație mai intensă ce venea de sub punte. Sunetul gros al sirenei i-a luat prin surprindere. Pescărușii se grupaseră deasupra vaporului și curentul provocat de deplasare devenise puternic. Teodora a scos din sacul ei două căciulițe și le-a pus pe cap fetelor. -Nimeni nu dă căciula jos! Și tu, Mihai, ia căciula asta și pune-o pe cap! Nu am chef să vă doctoricescpe acolo. Ea își legase părul cu o basma pe care o legase în jurul gâtului. Fetele se țineau de mână iar Mihai a îndrăznit și a cuprins-o pe Teodora pe după umeri. Fetele aruncau bucățele de corn în apă și se distrau urmărind pescărușii care le culegeau. Au coborât la Maliuc iar Mihai le-a lăsat pe fete la locul de debarcare și a plecat să caute postul de miliție. -Bună ziua, sunt locotenentul major Mihăilescu și aș dori să-mi vizez ordinul de serviciu. Plutonierul s-a ridicat brusc în picioare și a salutat. -Să trăiți, toalentmajor! La cine stați în gazdă? -Am dori să găsim pe cineva să ne ducă pe malul Lacului Fortuna. Deodată, ca luminat, subofițerul s-a ridicat și a ieșit în pragul ușii. -Vasca, băi Vasca! -Da, domnu șef. -Băi băiete, am pe cineva de la București, îi duci tu cu barca la Fortuna? Vor să stea acolo, cu corturile. .-Da, Șefu, se poate? Lipoveanul tânăr și blonziu,cu o barbă mică și roșcată s-a apropiat. Subofițerul s-a adresat lui Mihai: -Tovarășe locotenent major, s-a rezolvat. Mihai a scos un pachet de kent și l-a pus pe masa milițianului.. -Vai, nu e nevoie, între noi, militarii... -Bine, lasă asta, mulțumesc. Lipoveanul îl urma cu răbdare. Au ajuns la cheu și cei patru excursioniși au mers în urma lui Vasca până la un canal destul de lat. Lotca cu 17 crivace dădea senzația de stabilitate și confort. Bagajele au fost așezate de pescar în barcă apoi copii, Teodora și Mihai au luat loc acolo unde le-a indicat pescarul. -Cât timp stați? Am vrea să stăm șapte zile. Puteți, peste o săptămână, să veniți și să ne luați? -Sigur că da. Canalele se înșirau ca străzile pe laturile unui bulevard apoi au trecut prin niște lacuri mai mici apoi prin niște canale foarte înguste unde trestia foșnea pe bordurile bărcii. Păsări de toate felurile se ridicau din trestiiș . Din loc în loc, pe câte o salcie căzută în apă câte un stârc cenușiu îi privea curios, întorcând capul și fixându-i cu un ochi mare și galben. Un stol uriaș de pelicani a acoperit cerul umbrind pentru o clipă soarele care se furișa spre apus. După câteva minute parcurse pe un canal ceva mai lat , în fața ochilor s-a deschis o imensitate de apă dulce. Motorul bărcii și-a redus turația și încet s-a apropiat de țărm. Un pâlc de sălcii părea locul minunat pentru așezarea cortului. -Dasfidania, ne vedem peste șapte zile. Barca s-a depărtat de mal și s-a pierdut în depărtare în fumul albăstriu al motorului. Mihai și-a luat rolul de conducător al grupului în serios. A pus toate bagajele la un loc și a început să ceară ce îi era necesar. O bucată mare de folie de plastic a fost întinsă pe pământ, pe un loc ce părea ceva mai înalt. Cortul a fost desfăcut și Mihai monta cortul explicând copiilor ce trebuie făcut și cum trebuie. După ce cortul a fost bine întins și ancorat Mihai a săpat cu un cuțit de vânătoare un șanț de jur împrejur, ca să preia apa în caz de ploaie. Teodora își inventaria trusa medicală care cuprindea de la feșe și spirt până la antibiotice, antinevralgic, furazolidon și ce cu gândul nu gândești. Sacii de dormit a u fost întinși peste pătura întinsă pe fundul cortului. În timp ce Teodora scotea și organiza alimentele Mihai a plecat cu Floricica după lemene de foc. Mona s-a alăturat și după aproape o jumătate de oră în apropierea cortului se ridica o stivă destul de mare cu lemne de foc. După ce au făcut focul, Teodora a pus o oală pe foc și a făcut ceai, apoi a scos pâne uscată în cuptor și un borcan în care era îndesat unt peste care pusese apă. Seara se lăsase discret și un cer imens cu stele se înfiripa pe deasupra lor. După ce au stat îndelung și au privit focul, cei patru au intrat în cort și au tras fermoarul, după ce toate bagajele au fost trase în interior. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate