„Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
și între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.” Octavian Paler

- La asfințit s-aprinzi o lumânare
La geamu-n care luna se răsfață
Și dacă arde până dimineață
Voi ști c-absența mea încă te doare

Și nu mă uiți oricât de mult ar trece
Din primăvară până-n primăvară,
C-abandonând aripile de ceară
Iubirea noastră n-o să se înece.

În seara asta, când nu-ți bat la poartă,
Dar am să-ți las magnolii la fereastră,
Preschimbă-te într-o secundă-albastră,
Minunea mea, și vino, fără hartă!

- În fiecare noapte sunt captivă
Într-un poem brodat cu flori de gânduri.
Încerc să-ți scriu, măcar câteva rânduri,
Să-ți spun că o balanță emotivă

Îmi cântărește sufletul pe-un taler...
Lipsește mult din el, o jumătate,
Și-acolo, pe băncuță, la cetate,
Te-aștept demult. Îți amintești că Paler

Spunea că timpul care ne separă
E-un calcul eronat și provizoriu?
Absența ta e-un mod contradictoriu
De-a căuta pierduta primăvară.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif