la masa ta singurătate n-am stat decât un veac
și acela mort nostalgic
îmbrăcat în versuri seci de nimeni înțelese
chiar te-am iubit deși au fost atâția ani în care
din tinerețe și inocență te-am uitat
la masa ta singurătate am învățat
să fac din spadă torță și din cuvinte felinare stinse
ca fulgerul răzleț prin bezna unei lumi
deprinsă cu praful cenușa pulberea și sufletul sărac
îmi reapari acum imperial-măiastră mai vie decât mine
mai albă decât poetul ce înflorește-n alb copacii primăvara
palidă stea călăuzind pirații
pe-ntisul unor mări care se vor oceane
mereu ascunsă-n mine blazonul tău îl port
și printre norii iubirii pătimașe
și-n subterana aspră a viciului și-a morții