crăpase pământul în vara toridă
săpam în fundul grădinii la un gropan
fântânarul cu nuielușa lui de alun găsise acolo izvorul

ca osul de tare pământul scrâșnea sub târnăcop
sterp lutul părea fără putință să țină-o fărâmă de viață
la peste doi metri cu-atât mai mare surpriza
când am dat de râme făcute covrig
i-aproape izvorul mi-a spus fântânarul
și-ntr-adevăr la o pană de hârleț a țâșnit

la o săptămână sau două după o noapte și-o zi de ploaie
în soarele dimineții pe solul zvântat
peste tot în ogradă grădină minuscule grămăjoare
ăsta e cel mai curat pământ îmi zice bătrânul
ducând una la gură e bun de mâncat

de ce îți spun toate astea copile când tu
mă întrebi pur și simplu de ce nu scriu poezii
ca alții în stil încâlcit "elevat"
cu xenisme să șochez să par măcar de nu sunt talentat

e pentru că nepoate eu sunt râma acestui pământ
în secetă-mi caut întruna izvorul și numai
sub ploi de trăiri de simțiri ies și scriu poezii
grămăjoare de pământ curat bun de mâncat...

zic eu...