Zăpada se așază pe suflet ca o haină
la modă într-un anotimp care arde
iluziile pe un catafalc de speranțe.

Tu ai devenit ochiul magic
care pătrunde în adîncul fântânii stelare
de unde urcă propria mea viață
și curge prin rădăcinile acestui pom înflorit
de unde-ți voi culege mere aurii
pe care nu le-ai gustat niciodată.

Privește cum inundă dorința simțurile
și iartă-mă pentru vânătoare,
am să-țí salvez toți fluturii albi
de la moartea care-i amenință-n scurt timp.
Am să-ți îmblânzesc nopțile fără stăpân
dar cred că ai putea să-mi lipsești
din pojarul cerului de stele
ce-mi scutură praful pe drumuri
și mă topește gânditor în cuvinte.

Eu prin tine am cunoscut fiara
care mușcă și din metalul înghețat
și se lasă purtată în lesă
de o dragoste rănită-n orgoliu.