De ochii tăi mi-e inima udată
Și duh la Cerul minții mele suie
De mă îmbolnăvesc de flăcăruie
În lacrima domoală și ciudată.

Spre alte zări în mine dorul nu e
În zori mi te zidesc în suflet toată
Sub Pasărea ce-n aer alb înoată
Să ducă vestea frunzei la Statuie.

Căi iarăși va veni sub nea izbândă,
Plecăm pe la furat de ghiocei
Bunica-n piața Raiului să-i vândă.

Și vom uita poveștile cu zmei,
Aud cum crește pâinea sub osândă,
Omături ce curând nu au temei...