își măsura cu sfințenie pașii
nu avea dreptul la mai mult de o talpă / zi de fapt
nimeni nu-și amintește să o fi văzut vreodată mergând
nici privind
cel mult molfăise drumul / imaginile
își cenzura orice închipuire
pentru ea lumea era de o realitate co-tro-pi-toa-re
păsările aveau aripi / plecau din când în când în niște țări. calde
apa curgea imperturbabil. în mătci și la robinet
pielea era așaaaa de pieleeee
și dinții erau doar dinți
albastrul nu putea fi decât albastru
toamna cădeau exasperant frunze cădeau... cădeau...
furtunile de vară nici acum nu trecuseră în altceva
nici suferințele nu se răzgândiseră: nu puteau fi decât din dra-gos-te
prefera răspunsurile monosilabice:
(foarte probabil făcuse o pasiune pentru adverbe)
„da” „nu” „nu” „da”...
când s-a hotărât pentru „poate” a întocmit cereri către mai-marii-abili-într-ale-vorbelor
mai ales într-ale-simțurilor
a obținut adeverințe provizorii
ca o virgină s-a rușinat / și-a cerut infinită iertare
s-a ascuns / a dispărut în propria umbră / într-un fel de trecut
când diferențele ca de la cer la pământ au devenit falii gigantice între ea și restul
n-a deranjat-o decât exprimarea asta încâlcită-hiperbolică
nicidecum instaurarea realității „dureroase”
nici când s-a îmbolnăvit de moarte
nu moartea a molestat-o ci
neîn(des)frânata fantezie a dezinvolților semeni mânuitori-de-toate
tot ea a promis: nu se va mai repeta... nu se va mai repeta... până când
fără de voie desigur a confundat marea cu starea aia de increat
țipătul zilei cu Provocarea
a luat drept fericire prima bucată de cer dintr-un ungher al dimineții
s-a dat pe față cu lumină multă-multă
a făcut gafă după gafă
și-a văzut degetele ierburi uriașe prelungindu-se nu-se-știe-unde
s-a lăsat purtată
a decretat polisemia
cățăratul în măduva înțelesului
câtă nerușinare!! s-a confundat pe ea însăși cu Femeia!!!
foarte probabil invenția genială a Dumnezeului cârtitor niciodată mulțumit de jumătatea-adam
nu și-a mai măsurat pașii
a privit a privit a privit până hăăăăt departeeee... nu s-a mai oprit din
imaginație