în zilele acelea ai plânge mai mult ca oricând fără să-ți pese
că cineva te-ar putea arăta cu degetul
că ochii tăi își vor pierde verdele / maroul / albastrul...
că la un moment Străina va invada golul de sub haine

ai iubit cu toată făptura până la disoluție / până la moarte / până dincolo de
toate nimicurile
te-ai îndrăgostit de ele
așa ți-ai construit inima / gesturile / a doua zi
aveai soare / cer / aer... personal așa cum ai lenjerie intimă / agendă personală / curriculum vitae
o cutia a Pandorei numai a ta
dețineai modul acela unic de a declanșa sentimentul
umpleai străzile
și cât de mult aducea ploaia cu amintirile proprii!

posesivă?! / puerilă?! / încăpățânată?! (nu recunoști nimic din toate acestea)

te doare când
alți ochi / alte mâini / alte guri
își însușesc bunurile tale
când pomul cu trunchi orange nu este decât un pom ca toți pomii / al tuturor / al nimănui
(așa spun mulți / așa spun toți / trebuie să crezi)
și strada... strada medievală cu pălării și umbrele cochete cu atâtea orologii
o vezi acum de aproape... fragment minuscul de cartier mărginaș unde
copiii mileniului 3 umblă bezmetici
în locul cailor înaripați slăbănoagele siluete scrijelite pe ziduri
realitatea acestor pietre venită din interiorul din afară
tu nu ești tu / doar oarecare-ul descompus nemilos sub privirile celorlalți
proprietatea colectivă

te doare te doare
furtul cuvintelor
când toate / absolut toate astfel existaseră
e atât de departe fereastra
ai vrea să imaginezi
un soare personal
o cutie cu de toate doar a ta
străzi cochete
interioarele din interiorul interiorului tău...
se anunță răgușit închiderea traseelor către
sine