mi te acuz în mine de lumină,
că nu mă lași în bezna mea a toate
și ape tulburi limpezești în zloate
iar ou de gând se naște-n albumină.

mi-ai așezat un vis în zări surpate
de întuneric să-mi găsească vină
de sus o rază sfetnic să-mi devină
acolo unde umbra mea nu poate.

ești dulce cântec, ca de moarte limbă
a lebedei ajunsă în crepuscul,
eternitatea-n tine lin se plimbă...

și cartea vieții tale-i doar opuscul
dar scris în grai ce-n miere se preschimbă
sub ochii unui cititor minuscul.