chestia asta a lui camus cu sisiful e o prostie
viața e un veșnic examen pe care îl luăm
mereu cu magna cum laude – moartea
probabil singura constantă din univers
absurdul existenței eroului are sens
doar fiindcă se petrece în inexistent
o ciclică confruntare cu thanatos
metafora bolovanului ca revoltă a sa
e în fapt un travaliu renascentian
în cadrul căruia neantul se sinucide
iar omul prin pântecul persephonei
împrimăvărează lumea
jerbă de flori peste duhoarea tartarului
ca devenire ce învinge blestemul zeiesc

cândva fetus ca fiecare fost-am un sisif
al autoconstruirii de sine din bolovan
iar acum viața mi-e un pustiu
în care mă strig mă strig mă strig
din oază să mă prefac fluviu
nu-mi schimb vadul după unul și altul
eu curg inexorabil către mine
sisiful ce-n fiece zi îmbrac alte straie zeiești