Iartă-mi Doamne nenorocul
Că nu-ți sunt mereu pe plac
C-am cules boabe de viață
Cu aromă de speranță
Din pădurea cu ispite
Pusă-n cale de destin
Să mă bucur de ce-i chin.
Descântat de luna plină
Am uitat că mai exist
Și-am căzut în apa morii
Care-mi fură neuronii
Și îmi bate ochiul stâng
Ca să râd atunci când plâng
Să mă răsucesc în mine
De plăcere și rușine
Să cad pradă fericirii
Pierzând darul nemuriri.
Iartă-mi Doamne darul Tău
Că mi-e bine și mi-e rău
Când constat că nopțile
Îmi sugrumă zilele
Și mă pierd într-un abis
Zăvorât de-un veșnic vis
Dintre lumile din mine
ÃŽnrobite teoate-n Tine.