Cine-mi adaugă primăvara pe umeri,
știe cum o vindec de resemnări
și împart cu ea tot ce am agonisit în iarnă,
port în inimă, în ochi și-n piele,
rămășițele unor magice iubiri
care înfloresc odată cu pomii,
capătă seva de pământ reavăn,
de suflet înfrunzit.

Primăvara-mi seamănă-n gânduri
dorințele purtate–n buzunare, semințele
de sub coaja acestei lumi în germinație
și nu se întâmplă nimic necurat ori obscur.

Mă caut în ceea ce nu pot să mai fiu,
în minunea fiecărei frăgezimi de lujer,
în cântul păsărilor năvalnic de bucurie
și nu găsesc simbolul cuvintelor potrivite.

Oricum cine-mi adaugă primăvara-n priviri
știe că ochiul nu mă înșală
și o trăiesc cu trupul înmiresmat.