Niciodată n-am să ajung scriitor
gigant cu zeci de sateliți care
să orbiteze rândurile sale căci
gândurile mele se deplasează prea repede în spațiu
ca niște comete cu părul de foc pe care n-ai cum să-l prinzi în
coadă n-ai cum să le atingi dar poate s-ar dezintegra
sub ochiul lui Jupiter oricum ar sfida
legile gravitației ca orice corp hiperactiv și indisciplinat
să fie fidel unei singure galaxii când nu stă
culcat nu stă după dictare nu respectă
legi galactice elementare
și uneori
gândurile mele se deplasează nebulos
ca niște asteroizi derapați de pe centură
nu știu să-și ceară scuze de coliziune când mă izbesc
cu zeci de întrebări pe secundă precum
drept ce exoplanete ne închipuim
facem rotații complete în jurul axei noastre tot la
24 de ore și totuși ne cunoaștem
atât de puțin


erai copil când ai visat că ți-ai trimis
rachete spre-al tău astru care iriza
la mii de ani-lumină de pământ
la numai câteva secunde de scânteia
unui gând scăldat în al tău soare dar dacă îl vedeai
era fiindcă lumina sa ajungea până la tine și
îl priveai fără suflare
însă n-aveai decât un telescop nici o aeronavă
și într-o zi ți-ai văzut steaua explodând
ca mii de curcubeie țâșnind dar când s-a transformat
în supernovă și de ce s-a stins cât îți era
de dragă căci i-ai simțit explozia dar tot ce a rămas e o
gaură neagră
și nu mai vrei să scrii despre ce să mai scrii
doar câmpul magnetic ți-a fost distrus și s-a creat
un crater imens ce nu ține
de cald sau de lumină sau de
Sine altor corpuri poate mai găurite decât tine
și nu mai vrei să scrii numai de dragul de a scrie
nici nu-ți mai pasă de sclipirea de moment
din atmosfera ta a dispărut un element
gazos din altă galaxie-ndepărtată
rămâi cu gaura ta neagră
visând o strălucire de durată