Până să-mi depășesc limitele, nu e mult
tu nu crezi că pot,
nu am nevoie decât de liniște.
Primăvara asta este propice
și tu știi
că nu mă lovesc de margini necunoscute,
am în sânge răbdarea și imboldul oportun
ce nu dispar.

Deschid porți chiar când sunt încuiate,
trec fără să las urmele să vorbească
îmbrac hainele nopții și ziua la amiază
fără să fiu bolnav,
dar totul se poate desfășura altfel
când tu vrei altceva.

Mi-e mult mai simplu
să-ți pun iubirea în cuie la perete,
să o răstignești singură seara
atunci când nu mă privești drept în ochi
și plec robit de-un dor nemărginit.