Noaptea mea este egală cu noaptea ta
ne acoperă pe amândoi,
pe câmpul de luptă dintre viață și moarte,
curge cu o aroganță umbroasă.

Luceafărul căzut lângă o fântână
își toarnă apă-n cap,
apoi se lasă furat de inălțimi și pornește
prin tunelul singurătății albastre.

Nesfârșitul spiral al drumului început
face inimile să viseze,
stau și-i privesc sclipirea rece,
mă dezbrac de admirația hainelor răcoroase
și trupul tău e de stafie albă
viclean și jucăuș prin aer.

Dimineața ne trezește cu bătăi în geam,
masa se mută din loc la fereastră,
între mine și tine curge un izvor
pe care îl aud șipotind și aștept,
aștept ochii tăi să-mi spună
ce facem cu primăvara.