A fost o umbră vâscoasă și curgătoare
întoarsă din drum,
am rămas cu fața la peretele zilei de ieri
unde liniștea e pătrunsă de dureri
și nu există nicio teamă de singurătate
înțelesul cuvintelor se pierde prin hârtiile albe.

Am încercat să ascund ceea ce cred important
și asta nu se poate,
vreu să mă exprim direct, cu bucurie
încât să mi se înece orice suferință
în sângele inimii cu mușchii de sticlă.
Trupul fuge de mine, alerg după el
mai repede decât moartea și nu vede nimeni.

Bulversat de la o îndoială la alta de adevăr
am rămas cu ochii peste tot și nicăieri,
de mă tem de mine.

Împătimit de cuvinte cu tăiș ascuțit
intenționez să mă apăr cu ele
de rău voitori.

O ușe s-a deschis și am văzut înăuntru,
dar nu am curajul să intru
aștept timpul să-mi facă vînt.