lăuntric des de-mi cert agonizarea
e că spre nicăieri o cale vine
și port icoane multe pe retine
ce umbre-și lasă cât le ține zarea.

îmbrac în nuntă cu inel pe tine
ce-mi ticluiești spre veșnicii vânzarea
pe veci doar ție-mi dăruiesc crezarea
sub fruntea vremii dobândind destine.

pe când țigara-mi construia tavane
în cramele de foc, ereditare,
secunda lângă tine încă an e...

te găzduiesc la mine în altare...
de mai suiam pe-a zborurilor goane
ne cufundam vecia-n exaltare.