ca Pasărea ce-și află Dumnezeul
te strângi la pieptul meu, zidit pe rană
iar șoapta ta mi-e sufletului hrană
și gândului îți vizitez muzeul.

ne istovea o liniște tirană
și pipăiam iubirii apogeul,
părea să fie frate cu mereul
acolo, la mansardă, ca-ntr-o strană.

rimam cu poezii de fericire,
cu noaptea depărtării, pe atunci...
Singurătatea sta în ilicire...

la ușa mea de astăzi mai ajungi
e taină grea și-n dulce nălucire
din amintiri spre tine mă alungi...