haina săracului
lasă în urmă cuvinte

fiecare fir de pânză împărtășește
sudoarea cu pământul

pașii lui urmăresc
drumul cărbunelui care a desenat
fiecare copac răsărit din colbul
așteptărilor

el tace. ochii golesc treptele încercărilor
una câte una

se stinge pianul își ridică bătrânețea
într-un concert al păsărilor care
acceptă duetul
cu toate clapele apăsate atent
de mâna nevăzută a cerului

într-o rugă a timpului uitării
glasul copilului
cuprinde pământul în brațe

dansează

ca într-un joc nevinovat

haina săracului prinde culoare
între firele de iarbă amară care
sub razele soarelui de primăvară
redevine
covorul cuvintelor pline de sens
dintr-un poem colectiv
al inimilor adunate de orbi
într-un sac de metafore
nenăscute

Anne Marie Bejliu, 7 martie 2017