și spune-mi tu
ce fel de noapte vrei
să traversăm împreună,
ce fel de moarte,
cât de calmă,
cât de lipsită de sens,
să ne scufundăm în ceea ce ne acceptă,
să se mai vadă doar semnele
lăsate de unghii
în carne, adânc, tot mai adânc

mă, îți strig, uite umărul meu,
uite umărul meu,
îi poți atașa o aripă ca un fel de cuțit,
cât de tandru se înfiripă,
să-l tot rotești,
degeaba faci asta,
nimic nu mai doare,
nici măcar dragostea,
felul în care calci
ca și când ai plânge
e forma prin care îmi ceri de fiecare dată
să îmi amintesc

și spune-mi tu
dacă e drept
acum când plec deși aș rămâne
și spune-mi tu
dacă se vor inventa zile
în care vom surâde de fiecare dată
la fel

nu moartea e lipsită de înțelegere,
viața aceasta pe care o trăim de fiecare dată
separat
e cea care trebuie arătată cu degetul, scârbă,
te-am urât din clipa în care nimeni nu m-a întrebat dacă
vreau să mă nasc

în ce noapte vrei să fugim,
unde să o mai găsesc
și de ce ar trebui să o împart cu tine

în câte feluri vrei
să ne părăsim unul pe altul
și de câte ori

hai să ne tragem la sorți,
rămâi tu dacă e destul de târziu,
plec eu dacă e destul de devreme