Erau lumini de viață-n citadelă,
În jilț zidit cu zeamă de vertebre
Erau departe zările funebre,
Se țese-n zori speranțelor dantelă.

Lichefiat, sub gândurilor febre
Mi-e rațiunea toată în atelă;
Mărturisește strâmb în acuarelă
Penița izvodită din tenebre.

A unul singur dumnezeu pictură,
În vechi altar, e simplă axiomă
Spre văz lăuntric fără de fractură.

Iubiri de veghe-n razelor aromă,
Căci bezna este înrămată-n ură...
Pe buze-ți las sărutului fantomă.