în dimineața de după plecarea ta
dă-mi un telefon și prefă-te că-ți pasă
dacă rutina mai funcționează între noi

părul răvășit pe albul pernei
cearcănele adânci
și kilogramele minus
mă vor face să par mai frumoasă

de data aceasta voi fixa ceasul cu câteva secole mai târziu
mă voi preface că nu te-am trăit
de vreme ce mi te amintesc ca pe un ecou vag
lovindu-mi timpanul sufletului

doar prima dimineață va fi de netrecut
dacă-i voi supraviețui
o să continui să mor câte-o miime de secundă
la fiecare deja-vu cu tine
***
diminețile mele încep cu tine
aroma cafelei îmi încântă simțurile până seara târziu
te consum ca pe un narcotic
fără de care viața ar fi imposibil de suportat

buzele-mi sunt arse de nesomn
mușcătura sălbatică a pasiunii
tipărită cu tălpile nopții
o recapitulez cu aceeași tenacitate a începutului de veac

nu-i nevoie să m-aștepți
n-am plecat niciodată
dimineților tale le-am fost definiție
ți-am servit micul dejun la pat
așa cum o fac de-o viață
tu îmi zâmbești somnoroasă
culegătoare de vise
iar ai umblat hai-hui toată noaptea

ceasul stă tăcut pe noptiera albă
timpul ne ignoră
scrie poezii cu mâna ta fragilă
în vreme ce eu dactilografiez un nou amendament în constituție

nu ai voie să te plimbi pe acoperișul lunii
dar dac-o faci
amintește-ți
în ultima zi vom pleca împreună

liliana trif & ioan grigoraș