aștepți
zilele acelea în care
feminitatea se face una cu ploaia
atunci
porți
rochia vaporoasă pe care a visat-o el
cu mult înainte de a vă cunoaște
chipul tău suportă amprenta iubirilor constante
pasiunea pentru lila
micile cochetării cu aromă de vișine
slăbiciunea pentru vocale
pe marginea unui timp descoperi
felul în care în sfârșit ai putut
să umbli / să râzi / să te sperii / să te îndrăgostești / să urăști / să uiți / iar să iubești
ochii s-au făcut mari... din ce în ce mai mari
ai auzit cum creșteau tuberculii asemenea sentimentului
spre descarcerare
nu ți-a fost teamă când ai devenit complicea
sosirii intempestive a celuilalt anotimp
azi
îți iubești excrescențele / auzurile / micile comploturi / asimetriile / deraierile de la tine
doar pentru că le iubește el și
nu poți să nu-l iei în serios
nimeni altcineva n-a atins locul acela mort nimeni n-a pus
cuvintele să vorbească dureros de palpabil în
atâtea nopți în care
ploaia se face femeie