balconul meu de la etajul patru
la cea mai mică adiere de vânt
se lasă mângâiat de ramurile salciei

nu voi ști niciodată dacă nu cumva
în ea e un suflet de femeie ce tot
a crescut s-ajungă până la mine

ieri îmbrăcată în soare-mi zâmbea
privindu-mă cu mii de ochi deschiși
de mâțâșori și parcă-mi spunea:
da Ioane sunt eu dă-mi un nume

i l-am dat
și numele-acela-l voi ști numai eu...