ar fi trebuit să vorbesc mai mult
despre pasul acela tăcut
pe care am uitat să-l fac să-i schimb
direcția în ultima clipă înainte ca
melcul să mă ajungă să-și aștearnă cochilia
obosită pe canapeaua de iarbă

piatra l-a zdruncinat când s-a sfărâmat
pentru că o iubea i-a lăsat trei dâre gelatinoase
apoi a trădat-o cu o frunză deja veștedă

sfârâia sub el se încingea a plecat și-a venit
la mine să-i înșirui versurile
cochilia a acceptat. cred. apoi a crăpat fericită

el vrea să o vândă pe trei ore
de somn profund
i le dărui gratis. eu nu am nevoie. nu am...
ba am
ce mai contează el se odihnește. oricum
târârea consumă foarte mult
foarte mult

Anne Marie Bejliu, 13 martie 2017