Când arde soarele
mâinle tale pătrunse de sevă
cuprind arșița
când cocorii trec dincolo de nori
mă ard frunzele tale
iar tu
te despoi în adierea lor
și-n ultima licărire de umbră
doar rodul tău mai tănjește căldura.

se trec munții în toamna târzie
soarele arde, doar vița de vie pictată
hrănește puiul de mierlă
trilul lui culoare-ți va da
mai arde soarele și tu licoare
urmele razelor trecute
zvâcni-vor în tâmple cuptoarele
coapte

nu mai ești soare nici toamnă
nici cocor, nici mierlă nu ești
bobul de ieri rozaliu ce pândești
ești doar tu-noapte târzie
bolborosind în damigenele tulbure
despre trecutul tău
și începutul de viață, la antipozii
libertății.