și ca-n topazul de cuvinte foaia
își spală albu-n liniște albastră
iar Pasărea adie la fereastră
Hristos de-mi locuiește lin odaia.

mă nasc ades în șoapta ta măiastră
iar dacă plângi, din ochii tăi șterg ploaia
de râzi, hârtia-mi este doftoroaia
ce-mi vindecă-n peniță stea buiastră.

topiri de rouă-n zorii din cafele
pe amândoi spre vorbă ne tot duc
și stăm în voie-bună-n catifele.

ci la absurd distanțe se reduc
aflându-ne ca-n singură o piele
în care veci de slovă ne seduc.