Printre oameni
timpul trece neluat în seamă,
fără remușcări nu ne spune nimic
ia cu el tot ce-i mai frumos
și pleacă nepăsător din valea morții
până se șterge totul din memorie.

Cerul și pământul dăinuie ,
nu au prea multe așteptări,
rămân sub picioarele altor muritori.

Privesc cum totul arde în foc
fără nicio părere de rău,
întâmplător drumurile se reiau,
caută vârful
unde nimeni nu agunge fără moarte
și moartea se naște odată cu viața.

Tu spune-mi când tac
de ce nu strig,
și înțeleg ce nu-ide înțeles.