ca de obicei
imaginația
(nerăbdarea?! / anxietatea?! / amestecul de roșu cu iluzie?!)
mi-a luat-o înainte
eram în sfârșit
în același timp / în același alfabet / în aceeași limbă
miezul-nopții era lumină
frunză însemna frunză cum
primăvară... primăvară
ai știut întrebările mele
răspunsurile tale dintotdeauna îmi locuiseră înțelesurile
același miracol ne încercuia fragilitățile
oricât de multe am fi știut
unul despre celălalt
nimic nu se termina... nu se termina...
cineva
(să fi fost un spiriduș neastâmpărat sau...?!)
compunea puzzle-uri
din degetele noastre / din mimicile noastre / din respirații...
nu te mai găseam a trebuit
să mă oglindesc în ochii tăi să te văd
cum de și tu ai făcut la fel?!
ne-am îngrijorat:
sigur „eternitatea-asta” nu putea să ne ajungă
și ce urma să se întâmple când singuri
aveam să rămânem deasupra ei?!
ți-am spus nu mă pricep la cuvinte
prefer să trăiesc
dincolo de veșnicie
dincolo de limitele ei
aproape ai încuviințat
eram
aproximativ
în același timp... aproximativ în același alfabet...
se făcea mai puțin frunză
vinovată primăvara își scotea măștile
căderea era vișiniul greu solidificat
30 % nebunie 10 părți feminin 10 masculin
restul
marele gol
procentul ce musai trebuie contabilizat...
apăsam apăsam apăsam
literele deveneau invizibile
greșisem formatul?!