în după-amiaza aceea
de vineri spre luni
fără prea multe detalii
nu vom stabili ora nici nu vom ține cu orice preț
să fim punctuali vom alege de pildă
albastru-spre-vest
(nu ne mai sperie asfințitul)
semnul centripet și polul plus
(mică revanșă a istoriei rateurilor desăvârșite?!)
acolo se adună toate
inelarul meu și mâna ta dreaptă
iarba tăcerilor și neliniștea albă a clopotelor ce n-au uitat...
miliardele de cuvinte-sentimente pe care n-am găsit de cuviință
(atunci demult când eram peisaje sau poate
mult prea naivi / mult prea orgolioși?!)
să le scoatem afară
chiar și târziul din noi așezat acum
în formă de cântec ce vine odată cu
blânda înserare
ne vom întâlni
nu va conta dacă voi purta verde
doar o frunză pe punctul de a-și cere
dreptul la culoare
la anonimat și
nu țip la mine mă iau ca atare nervurile ei
îmi vor completa fragmentele-lipsă
ne vom întâlni
la acea răscruce unde
dragostea nu mai face ravagii
timpul leagă inimi mă vei recunoaște
după ochii înalți
vom fi noi la
trecerea poemelor printre ape și
nu vom mai privi niciunde
ne vom regăsi în atât de aproape....
într-o vineri spre luni