Zvonul lin al Învierii a cuprins sufletul meu,
Rătăcit în lumea largă și uitat de Dumnezeu.
Fiu risipitor pe calea adâncită-n slăbiciune
Și strivit de greutatea hotărârilor nebune.

Vise frânte, deziluzii... Nici prieteni, nici iubire!
Tot mirajul - o capcană și un drum în rătăcire.
Blestemata de trufie, de demoni ascultătoare,
Mi-a îngenunchiat ființa, și apasă tot mai tare...

Am băut, naiv, otrava cu parfum de liliac...
Îngerul ce mi-a dat cupa, nu era decât un drac!...
Șoapte ademenitoare cu dulceață de păcat,
Au convins-o și pe Eva, și pe mulți care-au urmat...

Remușcarea mă frământă: „Unde ești, iubite Tată?”
Iar răspunsul cade jalnic, de la câinii care latră!
Neagră se-așterne ispita, și mă cheamă cu glas dulce,
Iar eu nu găsesc puterea s-o alung, cu-n semn de cruce!

Șiruri lungi de muritori merg grăbiți ca-ntr-o chemare,
Să primească-n dar Lumina – sfânta binecuvântare.
Clopotele bat în dungă, plângând parcă după toți ,
Iar bunii creștini, înalță: "Hristos a-nviat din morți!"

Suflet chinuit de patimi, încotro te-ndrepți tu oare?
Nu auzi cum cântă Cerul? Hai și tu să-ți ceri iertare!...