în oraș arde ultimul felinar, înalt și arcuit ca ghidonul
pe care plonjam la vale vara trecută.
el creează umbre pe caldarâmul orașelor sumbre
și pe pardoseala camerei în care plouă dinspre acoperiș.
umbra mă urmărește prin toate colțurile în care mă ascund
chiar și-n pat doarme cu spatele lipit de spatele meu.
și gâfâie în cadența respirației mele
iar asta, știi, mă-nspăimântă
să mă-mbrac, să mă duc și să sting felinarul
Trei de „s” se rotesc ca o spuză de muște
și mă leagă, mă țin cu forța
de lumea în care exist dimpreună cu umbra mea.
te găsesc, felinare, oriunde,
nu te-ascunde degeaba.
chiar umbra mea
care-mi râcâie spatele,
mă ghidează spre locul în care
stai.