iarba cu iarba se-mbrățișează
iertarea la ușa uitării pândește
lăcașul greșelii adăpostește
bucăți de cer arse-n cuptor la amiază

orgoliu este tăcerea la pește
sfidare a morții ce-n apă valsează
sub fruntea trestiei în vânt jubilează
eul strivit de destin pe mutește

tot cerul fuge de sub tălpile noastre
refuzând să mai aștepte sentința
lucrului în sine din tot și din parte

luptând din răsputeri să-i nege ființa
nu plânge Ova trecutele fapte
în clipa de-acum trăiește dorința