truismul cărui nu scăpăm niciunul
e Oul cel ciobit la vârf, de Paște
să iasă Puiul, cel de-a nu cunoaște
cel ține-n poala lui de Șah nebunul.

și cu veninul leatului să-mproaște
în ce-a clădit din osul lui străbunul,
când a zidit pe zări de stea Ceaunul
din care-apoi și Vremea se va naște...

Tu, Tată, înlesnește-mi rugăciunea
și Fiul Tău să-mi dea ades crezare:
mai pierd și eu Credinței noțiunea...!

în mine-a ereziei așezare,
prin gândul meu, e numai porțiunea
ce își așteaptă blânda retezare...