dacă aș ști cînd îmi vine sfîrșitul
oare aș deveni dintr-odată mai bun?
oare aș da mai mult de pomană?
oare aș renunța la tutun alcool și casual sex?
aș începe să mă iubesc pe mine însumi
ca pe aproapele meu?

emotiv cum mă știu
probabil aș începe să tremur
ca atunci cînd la noi în oraș
au adus moaștele lui anton de padova
la slujba mare trebuia să citesc lectura a doua
am urcat la pupitru am privit mulțimea în ochi
și-am început să tremur necontrolat
pantofii cu toc băteau darabana în podeaua de lemn
în spatele meu preoții își dădeau cote
șușoteau că sunt mai bun ca fred astaire

bolnăvicios cum mă știu
probabil ar începe să-mi pocnească timpanele
ca la primul meu zbor spre londra
cînd boeingul pierdea altitudine pentru aterizare
stăteam cu gura căscată să scap de presiune
pasagera din dreapta mă întreba dacă mi-e frică de prăbușire
îi răspundeam
draga mea
pentru unul ca mine
prăbușirea e un mod de-a trăi
iar zborul-viața de după

timid cum mă știu
probabil că aș tăcea în așa fel
că toți și-ar astupa urechile stînjeniți
ca la o lansare de carte cînd aproape femeile
mă întrebau ce e poezia
eu le-am răspuns că-i tăcerea stîngace
care se lasă între două trupuri după ce-au făcut dragoste
apoi am tăcut

să fiu sincer pînă la capăt
mi-e așa frică de moarte
că tot ce-am făcut pînă acum
a fost să trăiesc de azi pe mîine
cu graba înfometatului care mănîncă pînă îi vine rău
celor ce cred că n-au nimic de pierdut
le spun să nu mai braveze
dacă n-am avea nimic de pierdut
probabil am fi dumnezeu