Se încovoaie cerul sub iubirea Ta, Doamne,
apăsându-mi pe umeri.
Ca să mă ridic, nu pot.
Ca să cad, nu voiești.
Ca să trăiesc,
depinde de acele aripi cu care m-am născut din foc,
ascunse acum undeva prin brațe,
printre păcate,
printre gândurile mele
aflate adesea de Tine atât de departe.
Mult genunchi mai pun în țărână ca să scap de mine însumi,
de acesta,
pe care Tu îl iubești fără de sfârșit,
pentru care ai înroșit lumea cu atâta lipsä de räu
încât pe palmele mele curge când sângele meu,
când sângele Tău.