nu aveam mai mult de șaisprezece ani
urmăresc o femeie singură
întinde rufele goală pe balcon
și țâțele îi lucesc sărutate
de iluminatul public
trecătorii și-au amânat mersul și strivirea trotuarelor
rămâne pe ziua de mâine
o alarmă de mașină insomniacă sună undeva pe Strada Principală
între un zeu și leu aleg să fiu un derbedeu
fluier admirativ
ea zâmbește cu pielea dezmierdată de privirea mea de opt ani de fiecare ochi
strâng amintirea pentru un mai târziu palpabil
și mă grăbesc spre casă
am întârziat
e trecut de 10 seara
ai mei mă așteaptă
au rupt din rai o nuielușă