mi-aștern pe căi de nicăieri iar pasul,
hristos pândește iar din înviere
de mi se face mierea gurii fiere,
deși-n Lumină-mi duc ades pripasul.
nici maica nu-mi aduce mângâiere;
duminici vin, de râs în tot impasul,
zadarnic omu-și spală tot răspasul
ținând la zi de muncă încheiere

și-n un sărut de paie-aprinse-apare
cel ce zidește, des călcând pe moarte,
o mântuire stând să ne prepare

e duh pierind spre Cer în mine foarte,
Acolo îngerimi să mă repare
și iar să cred majusculul din Carte