m-am născut ca orice muritor țipând cât am putut de tare
și am crescut singur într-un balon de săpun
în care fiecare zi avea altă culoare
nu știu dacă tu... dar aceea era lume a mea

aveau ciocane, aveau piroane și lemnul plângea de durere

de mic copil am visat să mă fac actor
să pot spune te iubesc pe scenă fără să pară deplasat
și mai ales să privesc lumea în față atunci când îi spun te iubesc
chiar dacă lumina reflectoarelor mă orbea

aveau cuvintele cu ei, mai mari, mai mărunte care răneau

dincolo de cortină sunteți voi toți morții lumi
și aici, în timp ce mă machiez și repet redescopăr ceea ce era acoperit
opaițul ce-mi lumina cămările sufletului în care teama
se strecura lingând pereții cu întuneric

Baraba, Baraba, strigă lumea încinsă și eu îi fac semn să ridice cortina

dincolo de mine e noaptea cântată în cuvinte goale
voi recita câteva tăceri cu intonație
și dacă piesa e sortită uitării
actorii vor rămâne să depună marturie

în culise, regizorul își frânge mâinile și așteaptă să mă retrag