agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3594 .



Trupul e sacru
poezie [ ]
Antologia „aud cântând america” 2005

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Walt_Whitman ]

2017-04-17  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea





Trupul bărbatului e sacru și sacru e trupul femeii,
Sacru e trupul lor, oricine ar fi ei.
Trupul sclavului? Al emigrantului cu fața năucă, acum debarcat?
Oricare-i la fel cu cel mai avut – cu tine însuți la fel.
Fiecare, bărbat sau femeie, în procesiune are locul său.
(Căci totul e o procesiune;
O procesiune e universul în ordonată, splendidă mișcare.)
Atât de multe știi, de-l numești prost pe sclav sau pe emigrantul cu fața năucă?
Crezi că ai mai mult drept decât el la priveliști senine?
Crezi că materia s-a ales din haos, că scoarța pământului rânduită deasupră-i că apele curg și plantele toate răsar doar pentru tine și nu pentru el sau ea, deopotrivă?
La licitație e trupul unui bărbat!
Să-l ajut pe licitator; ciracul lui nici pe jumătate cât mine nu știe;
Priviți, domnilor, această minune!
Nu-i prețul prea mare, oricât ați da:
Cvintilioane de ani pământul, fără plante sau animale, s-a pregătit s-o primească,
Pentru ea, statornic și fără greș, ciclurile s-au repetat.
În cap poartă cerul ce toate stăpânește;
În trupul și-n mintea-i eroii se zămislesc.
Priviți membrele acestea negre, roșii sau albe; tari sunt legăturile și nervii lor;
Jupuiți-le, ca să puteți vedea mai bine:
Simțuri perfecte, ochi vii, curaj și vorbă isteață.
Mușchi în straturi, suplă șira spinării, ceafa la fel, carnea tare, brațe, picioare bine proporționate,
Și-n ele, câte minuni!...
În ele sângele curge,
Același sânge dintotdeauna!
Același roșu izvor de sânge!
Aici se umple inima și pulsează, țâșnesc pasiunile, izbânzile, dorințele toate
Crezi că lor le lipsesc pentru că ei nu trăiesc în palate?
Ce vezi nu-i doar un singur om, e tatăl acelor ce părinți vor fi;
În el e începutul țărilor populate, al republicilor bogate,
Din el purced nemuritoare, nenumărate vieți cu nesfârșite-nfățișări și bucurii.
La licitație e un trup de femeie;
Ai iubit vreodată trupul femeii?
Mama îți mai trăiește? I-ai fost aproape, și ea aproape ți-a fost?
Dar tatăl tău – unde-i acum?
Nu vezi că suntem la fel pretutindeni,
Toate națiunile, în toate timpurile,
Cât e de mare pământul?


Traducere Margareta Sterian


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!