Tăcerea îmbracă hainele singurătății,
n-are vorbe cu nimeni
se plictiseșre în brațele dorințelor nelocuite.

Își adună speranțe pe care le așează în vise,
chinuie gândurile să capete personalitate
apoi le insufla o schimbare de substanță
prin acțiune și prietenie
cu oricine vrrea să scape din chingile proprii.

Dorește să scape de orice reținere și timiditate,
să rupă inimi prin bucurie și improvizație
ca un actor care joacă orice rol.
Așa că a ras tăcerea și îndepărtat singurătatea
lăsându-se pradă liberă trăirilor imediate
fără nicio temere.

Acum nu mai are zile sau nopți de meditație
ci numai treceri prin brațele plăcerii
ce obosesc sufletul până la epuizare.
Un echilibru este o himeră greu de atins
când te-a luat valul
și marea e de nestăvilit.