Într-o seară sfătoasă de vară, trecea singură,
orașul se înflăcăra rupt din verdele zilei,
cântecele îmbătrânite la ferestre, au plecat.
Izolată de curtea casei șura cu fân abia adus,
în podul ei am păcălit fata zglobie,
să odihnim în mirosul proaspăt și copt
fără să lipsească prea mult de acasă.
Întunericul îi destrăma emoția de pe sâni
și săruturile sfârșeau între plăcere și extaz,
în pomii din jur, în părul ei cu flori
aerul aluneca-n tăcerea târzie a gândurilor
cu gustul plăcerii închis în trup.
Străduța aproape se ondula printre case
și ne aștepta cu promisiuni și destăinuiri,
E o boare celestă în calea noastră,
lunatice sclipiri înlocuiau lipsa de culoare
și poate teama de neîmpliniri ne grăbea
până amurgul nu îmbracă haina nopții
să ne pierdem în timp.