Îți învelesc cuvintele-n secrete,
Și le ascund pe cerul ne-nțeles,
Se vor preface-n tinere comete,
Citindu-le doar cel ce te-a ales.

Abia atunci voi povesti de tine,
De cum erai și cât durea sa fii,
Erai poemul ce sorbea din mine
Mări de cerneală și fotografii.

Acum când sete uneori îți este,
Cu buzele-ți uscate de dorinți,
Tu, dulce, nestatornică poveste,
Sorbi undele cuvintelor și minți.

Lacrima-i vestejită ca zăpada
Pe-obrajii unui chip de lemn
Și ca o frunză-n cuie, să nu cadă,
Așteaptă de la cer milosul semn.

Am de la El o milă răbdătoare,
Dar nu am altă viață de pierdut,
Cu fiecare noapte ce te doare
Și așteptarea-o ia de la-nceput.

Eu luna la fereastră ți-o aprind
În sobă soarele uimit trosnește,
De ai să vii și mă găsești dormind,
Iubita mea, să știi că-i o poveste.