apoteoza cu fluturi
ne-a ieșit de minune după ce inima a mistuit obuzele
și efemerul și-a decojit în burice
tranșeele

arsură fără de nume
nevoia de noi falange tumorale în care toma și-a mistuit în zadar
angoasele și-a eliberat minotaurii
scrijelește dalele templului unde te duc în cine mă pipăi
și strig că nu mă găsesc
ce-am fi în rotunjimea zigurată fără
câți ochi ne-ar bântui coșmarul gleznei faptul că ne-am rătăcit în brațe
vremea fără de ferestre
întâmplarea că ne suntem deși ne-nghesuie în pretutindeni
singurătate deasă

ne-ar mai uda somnul în pietre fără sfinxul așteptător în secundă
și ghilotina întrebării de a fi
în rana cui ne-am face arcă pentru mântuire

ce suflete ar mai urca
în orizont de undă
pământul să ni-l populeze potopul ce ne-ar fi săgeată
pe coasta cui vom răstigni o rază
sămânța înălțării cum să-și explodeze bulbul de nu-ți duci
de bunăvoie și-n nesilința nimănuia
capul pe tipsie
dans de nove să-l înghită

în vârtej pupila stă să cadă rodie sau mare răscoaptă în carne beatitudine

scrumire cu miros de ghindă unde
arcadă unui timp nenumărat de nime o palmă de soare hamac
în genune
nimicul să ne degere în ramă nici plâns
nici sânge gâlgâitor
să ne deschidă ochiul făr' de pleoapă

dar ne atât amar de taine
și setea în dar ne-aduce insomnia vieții
scormone sub coajă totul
aline vânturi
nimic să ne despartă

în pleoapă curcubeie țes tunici binecuvântate
clipelor pentru ca dumnezeu
să pășească în ploaie
neștiut
cu depărtările noastre șiroindu-i din piele
un nou început

secunda își trage oblonul unui crepuscul uimit